DEGENERESCENŢA MACULARĂ
De la soare la retină la retină e cale lungă, dar radiaţiile ultraviolete se strecoară fără probleme până în camera din spate a ochiului, foto-oxidănd întreg traseul parcurs prin aparatul vizual, inclusiv celulele fototreceptoare localizate la la capătul drumului.
Ochii noștri trăiesc fiecare clipă din plin, dar “experienţa” acumulată are și ea o “notă de plată”, stresul oxidativ (și foto-oxidativ) fiind una dintre principalele ameninţări pentru condiţiile de sănătate a vederii.
Ochii noștri trăiesc fiecare clipă din plin, dar “experienţa” acumulată are și ea o “notă de plată”, stresul oxidativ (și foto-oxidativ) fiind una dintre principalele ameninţări pentru condiţiile de sănătate a vederii.
Există 2 forme de degenerescenţă maculară, iar ambele afectează în general doar un ochi (pentru ca în cele din urmă, să apară şi la celălalt).
Degenerescenţa maculară nu duce la pierderea completă a vederii, întrucât nu afectează şi vederea periferică.
Se manifestă prin deteriorarea vederii centrale, adică a celulelor din partea centrală a retinei, care este responsabilă pentru vederea detaliilor în activităţi ca cititul sau recunoaşterea feţelor.
Degenerescenţa maculară uscată
Apare în 90% dintre cazuri, se instalează treptat şi nu se manifestă cu pierderea severă a vederii.
În această formă, celulele şi vasele de sânge din interiorul maculei se vor distruge şi vor forma depozite hipertrofice (drusen) în partea posterioară a ochiului, acest lucru împedicând transmiterea imaginii către creier, iar vederea centrală devine mai slabă sau mai înceţoşată.
În această formă, celulele şi vasele de sânge din interiorul maculei se vor distruge şi vor forma depozite hipertrofice (drusen) în partea posterioară a ochiului, acest lucru împedicând transmiterea imaginii către creier, iar vederea centrală devine mai slabă sau mai înceţoşată.
Degenerescenţa maculară umedă
De obicei se instalează când forma nonexudativă este preexistentă, poate produce leziuni permanente ale maculei într-o perioadă mult mai scurtă, de ordinul lunilor sau al saptămânilor.
Se manifestă prin formarea unor noi vase de sânge care sunt fragile şi care sângerează distrugând macula. De asemenea vor produce şi deplasarea ei, afectând vederea centrală.
Se manifestă prin formarea unor noi vase de sânge care sunt fragile şi care sângerează distrugând macula. De asemenea vor produce şi deplasarea ei, afectând vederea centrală.
Principalul factor de risc pentru degenerescenţa maculară este înaintarea în vârstă.
Iar expunerea organismului în timp la poluare, nutriţie neadecvată, fum de ţigară, duce la formarea de radicali liberi ce cauzează afectare celulară în toate celulele corpului, inclusiv a celulelor maculei.
Antioxidanţii acţionează tocmai în sensul contracarării acestor efecte şi întârzie procesele de îmbătrânire celulară. În ceea ce priveşte aportul de antioxidanţi, este cunoscut faptul că vitamina A (care este sintetizată din beta-caroten, sursă provenită din alimentaţie), împreună cu vitaminele C sau E şi alte elemente ca zincul, luteină și zeaxantină, pigmenţi care se regăsesc şi în structura maculei, sunt importante pentru menţinerea susţinerii funcţionării celulelor şi încetinirea degradării lor.
Printre primele semne ale bolii se numără:
înceţoșarea vederii, percepţia liniilor drepte ca fiind strâmbe și, bineînţeles, deteriorarea acuităţii vizuale prin afectarea vederii centrale.
Deși uneori afecţiunea poate evolua rapid, în majoritatea cazurilor simptomatologia se instaurează atât de lent, fără semnale de alarmă care să ne trimită direct la medicul oftalmolog. Tocmai de aceea este important să avem o anumită constanţă în controalele medicale pe care le efectuăm după o anumită vârstă, cel puţin o vizită pe an fiind necesară pentru a evita surprizele neplăcute.
Odată diagnosticat tipul afecţiunii, medicul specialist propune cea mai potrivită variantă de tratament, în funcţie de cazul pacientului.
Chiar dacă putem preveni această afecţiune și char dacă sunt obiceiuri sănătoase care ne pot ajuta să o ţinem sub control, degenerescenţa maculară nu se tratează “după ureche”, medicul specialist fiind indispensabil.
Pentru
stabilirea diagnosticului
stabilirea diagnosticului
Controlul oftalmologic presupune testarea acuităţii vizuale, măsurarea tensiunii intraoculare, dilatarea pupilei pentru examenul de fund de ochi, examen de câmp vizual și testul Amsler.
Prevenţia, rămâne cel mai bun “tratament”, iar grija începe din timp, de la vârste la care (din păcate) nu avem obișnuinţa să ne preocupăm de sănătatea ochilor noștri.
Simplele “norme” de “igiena ochilor” contribuie enorm la menţionerea stării de sănătate a vederii, ochelarii de soare și cei de vedere cu protecţie UVA/UVB, alimentaţia, stilul de lucru și comportanentul pe care îl avem faţă de aparate (laptopuri și altele) joacă roluri importante în procesul prevenţiei.
Până la urmă, totul pleacă de la un pigment (galben) pe care trebuie să avem grijă să ni-l asigurăm constant - pentru că este "consumabil" - atât pentru alimentarea “petei galbene” din retină (astfel încât celulele fotoreceptoare să acţioneze sub protecţia efectelor sale antioxidante) cât și pentru sintetizarea vitaminei A, importantă pentru claritatea vederii.
Până la urmă, totul pleacă de la un pigment (galben) pe care trebuie să avem grijă să ni-l asigurăm constant - pentru că este "consumabil" - atât pentru alimentarea “petei galbene” din retină (astfel încât celulele fotoreceptoare să acţioneze sub protecţia efectelor sale antioxidante) cât și pentru sintetizarea vitaminei A, importantă pentru claritatea vederii.